Blog

4 lucruri pe care le poate face psihologul pentru copilul tău

4 lucruri pe care le poate face psihologul pentru copilul tău

Copiii și adolescenții trec printr-o mulţime de schimbări din punct de vedere fizic, cognitiv și emoțional. Ne dorim o dezvoltare sănătoasă pentru copilul nostru, dar nu întotdeauna știm sigur dacă un anumit tip de comportament este un simptom al unei etape normale de dezvoltare sau semnul unei anomalii.  Rolul psihologului

Femeile și bărbații

Femeile și bărbații

Ori de câte ori constat, în cabinet, problemele psihologice (să le numim astfel) ale unei femei, nu mă pot împiedica de a mă gândi la tratamentele discriminatorii, umilințele și împilările aplicate, de sute și mii de ani femeilor. Abuzurile fizice sau verbale, statutul de persoană de rangul al doilea (asta

Depresia

Depresia

„… Un alt fapt social poate fi sursa depresiilor : locul mult prea important acordat la trei componente ale ființei umane : aparența (ceea ce eu numesc Marele Bulevard al Imitației), averea (tot ceea ce posedăm este cu adevărat indispensabil?) și fapta. Mult prea adesea, cu adevărat foarte des, când

Importanța dezvoltării strategiilor de coping sănătoase, încă din copilărie

Importanța dezvoltării strategiilor de coping sănătoase, încă din copilărie

În mod intuitiv sau preluând modele din mediul în care cresc, copiii noștri își dezvoltă propriile mecanisme de coping care îi ajută să treacă prin emoții, sentimente sau situații provocatoare și pentru a face față stresului. Pentru ca aceste strategii să fie unele sănătoase și cu beneficii pe termen lung,

Durerea si influenta acesteia asupra calitatii vietii umane

Durerea si influenta acesteia asupra calitatii vietii umane

Potrivit IASP ( International Association for the Study of Pain ), durerea este experiența senzorială și emoțională neplăcută, determinată sau relaționată cu leziuni tisulare reale sau potențiale, sau descrisă în termeni care se referă la astfel de leziuni.  Se consideră că durerea are trei componente principale : Componenta fiziologică –

Psihologul nu judecă părinții, el îi ajută!

Psihologul nu judecă părinții, el îi ajută!

Cel mai adesea, când vin în cabinet cu copilul, părinții sunt îngrijorați de faptul că psihologul le va critica alegerile și modul în care își cresc copiii.  Dar părinții trebuie să știe că rolul nostru, al psihologilor, nu este de a-i judeca, ci acela de a le oferi suport, într-un