„… Un alt fapt social poate fi sursa depresiilor : locul mult prea important acordat la trei componente ale ființei umane : aparența (ceea ce eu numesc Marele Bulevard al Imitației), averea (tot ceea ce posedăm este cu adevărat indispensabil?) și fapta. Mult prea adesea, cu adevărat foarte des, când îi cer unui pacient să-mi spună ce simte, el îmi răspunde: ‘Îmi spun că…’ sau ‘Fac una sau alta…’. Insist și le indic planul corpului, al sufletului: uneori trebuie mult timp până să aud cuvinte care exprimă emoții. Și când pronunț cuvântul ‘emoție’, se întâmplă să aud: ‘Dar despre ce vreți să vorbiți?’ […] Dincolo de toate temerile se află angoasa existențială a morții, nenumită, căci pentru mulți oameni este de nenumit. De aceea este atât de crucial să știm ce vrem să facem cu viața noastră, să descoperim identitatea noastră profundă. Este nevoie de timp pentru a ne cunoaște și a ne înțelege mai bine și cine crede că are timp? Cine își permite să-și acorde timp, să și-l dăruiască? Rari sunt cei și cele care îndrăznesc să-și ofere această ‘pauză pentru identitate’, această ‘pauză pentru valori’ : riscul este mult prea mare de a vedea prăbușindu-se iluziile, de a fi înghițit de nisipul pe care ți-ai construit viața și de a-ți pierde serviciul.” (Sylvie Tenenbaum, Depresia. O moștenim sau nu?)
Ce timp? Care timp, de unde timp?
Într-o societate supertehnologizată, ‘in open space-uri care au adus condițiile de muncă la limita insuportabilului, într-o supraveghere permanentă a tuturor de către toți, care împiedică o concentrare eficientă și calmul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor’, individul nu are timp decât pentru a face, nu și pentru a ști ceva despre sine, ori despre ceilalți. Trăiește pentru a face, a produce, a consuma. Nu doar că devine sclavul acestui mod de existență, ci devine și susținătorul său entuziast. Prin acceptare și cooperare, prin autoincludere în sistem. Nu prin propagarea manifestă a entuziasmului, cu asta se ocupă alții…
„A face” tinde să acapareze existența pe de-a-ntregul, anihilându-i astfel cele mai valoroase componente. Doar pentru „a face” mai există timp. A face din ce în ce mai mult! Depresia…
